https://www.sothebysrealty.ro/wp/wp-content/uploads/2019/04/Mock-up-Market-Report.jpg

Am lansat Raportul de Piață 2018

Apr 03, 2019

Marți, 2 aprilie 2019, am lansat în cadrul unei conferințe de presă Raportul de Piață 2018. Disponibil în limba engleză și limba română, acesta oferă o analiză a situației actuale a patrimoniului construit și a potențialului investițional al acestuia. Cu această ocazie, am anunțat intrarea și pe segmentul de proprietăți contemporane, dedicat tranzacțiilor cu imobile de lux nou construite.

Obiectivul Raportului de Piață realizat de Artmark Historical Estate este să prezinte situația actuală a clădirilor istorice și artistice (clasate ca monumente istorice sau nu), pentru a genera interesul comunității de business asupra acestui segment special al pieței imobiliare. Prin conversia clădirilor în centre rezidențiale, birouri sau spații cu diferite funcțiuni culturale, patrimoniul imobiliar poate fi salvat de la degradare și reinclus în circuitul public.

Nici o companie de consultanță imobiliară nu a încercat până acum să colecteze informații relevante despre aceste proprietăți, pentru a înregistra și înțelege evoluția și tendințele acestui segment de piață și pentru a observa dacă eforturile de a le reinclude în circuitul public au sau nu succes. Experiența piețelor mai mature care beneficiază de un patrimoniu construit semnificativ și o abordare profesionistă demonstrează că integrarea monumentelor de arhitectură este posibilă și fezabilă și contribuie la caracterul și personalitatea zonei.

Raportul Artmark Historical Estate  oferă o analiză a situației actuale a clădirilor istorice din România, cu exemple de transformări de succes și informații grupate pe regiuni: categorii de preț, număr și tipuri de monumente istorice, oportunități de investiție. Secțiunea de opinii de la specialiști în domeniu prezintă cadrul legislativ pentru tranzacțiile cu proprietăți istorice, iar piața rezidențială de lux din București este analizată într-un capitol distinct: istoric, ofertă, cerere, prețuri și tendințe pentru această nișă.

România are 10,041 monumente de arhitectură şi ansambluri de Clasa A şi Clasa B, din care 851 ansambluri şi 9,190 monumente. Din cele 851 de ansambluri, 276 sunt de Clasa A şi 575 de Clasa B. Din cele 9,190 monumente, 1,218 sunt de Clasa A şi 7,972 de Clasa B.

Monica Barbu, CEO Artmark Historical Estate, a declarat:

Cenușăreasă a pieței imobiliare, segmentul de proprietăți istorice și artistice nu doar că nu generează același interes din partea dezvoltatorilor de proiecte ridicate de la zero, dar nici nu beneficiază de aceeași expunere pe piață.  Artmark Historical Estate își propune să reatragă atenția publică asupra acestui segment de pe piața imobiliară. Proprietăți valoroase precum palate, castele, conace și vile vechi de secole, multe dintre ele repere în Lista Monumentelor Istorice, pot fi readuse la viață prin conversii de succes în noi funcțiuni: birouri, hoteluri, centre de evenimente, retail etc.

Monica Barbu, CEO Artmark Historical Estate la lansarea Raportului de Piață 2018

Până de curând, România nu a avut dezvoltatori rezidențiali interesați de conversiile clădirilor istorice de dimensiuni medii și largi. Disponibilitatea limitată de teren în cadrul orașului este însă unul dintre motivele care a determinat o schimbare. Pe măsură ce orașul se confruntă cu trafic și aglomerație tot mai mari, proprietățile vechi din oraș sunt mult mai atractive decât proprietățile situate la periferie.

Constantin Prisecaru, Managing Partner Artmark Historical Estate, a declarat:

Prin implicarea în segmentul de proprietăți contemporane, ne propunem să oferim clienților noștri accesul la proprietăți recent construite (apartamente din imobile deosebite, penthouse-uri, reședințe de vacanță etc.), care se încadrează în standardele de lux. Într-o piață invadată de construcții noi, este necesară selectarea lor de către specialiști și definirea unui standard în considerarea unei proprietăți de lux.

Monica Barbu, CEO Artmark Historical Estate și Constantin Prisecaru, Managing Partner Artmark Historical Estate

Piaţa rezidenţială de lux a avut parte de un început timid, dar acest tip de cerere a captat ulterior atenţia dezvoltatorilor, iar investitorii au început să creeze oferte imobiliare care să răspundă acestor cerinţe.

Deși persoanele cu disponibilități financiare ridicate au început să investească în alte segmente de lux, zona imobiliară rămâne cea mai importantă pentru plasarea veniturilor, arta fiind pe poziția a doua. O casă de lux nu este completă fără expunerea de obiecte de artă. Ca parte a grupului Artmark, ce domină piața de artă din România, Artmark Historical Estate are acces la o înțelegere profundă a obiceiurilor de consum ale investitorilor din segmentul de lux, ce repartizează riscurile și încearcă diferite produse de investiții, de la obiecte de artă la imobiliare de lux.

Distribuie:

Articole similare

Proprietăți tradiționale, reconversii contemporane

Nov 22, 2023
Vezi postare

Case frumoase și arhitecții lor celebri

Oct 31, 2023
Vezi postare

Călătorie Transilvană

Oct 23, 2023
Vezi postare

Abonează-te la newsletterul nostru

Povești neștiute despre palate, conace, case istorice și luxul contemporan