https://www.sothebysrealty.ro/wp/wp-content/uploads/2019/07/Palatul-de-Piatră-Udriște-Năsturel-singurul-monument-de-arhitectură-civilă-românească-din-sec.-XVII-ridicat-în-întregime-din-piatră.-Situat-la-30-km-de-Bucureșt.jpg

Despre clădirile istorice din România

An de an, sute de mii de metri pătrați de clădiri noi sunt anunțați sau lansați pe piața imobiliară, cu  mențiuni vanitoase în raporturile de piață și analize. Cenușăreasă a pieței imobiliare, segmentul de proprietăți istorice și artistice nu doar că nu generează același interes din partea dezvoltatorilor de proiecte ridicate de la zero, dar nici nu beneficiază de aceeași expunere pe piață.

Abordarea acestor proprietăți s-a modificat de-a lungul timpului. După perioadele de înflorire a patrimoniului imobíl românesc, războaiele, regimul comunist, ignoranța și proasta administrare au cauzat pierderi ireparabile. Elitele politice și aristocratice s-au format începând cu secolul al XIV-lea și au atins perioada de glorie în secolul al XX-lea, contribuind la dezvoltarea patrimoniului imobíl românesc. Reperele sociale și stilul de viață al timpului au permis nu doar crearea de astfel de bijuterii arhitecturale, ci și sprijinirea dezvoltării artelor și meșteșugurilor.

Interiorul Casei Ilie I. și Tațiana Niculescu-Dorobanțu, 1939 © Stănescu;

Preluând modelul civilizației din vestul Europei, membrii familiilor nobile au apelat la specialiști străini, francezi, italieni sau germani care, alături de artiști și forță de muncă locală, au construit clădiri nu doar pentru locuit, ci și ca simbol al statutului lor social, ecou al gusturilor artistice dobândite în decursul anilor de studii și vizite în Europa. Arhitecți renumiți, ingineri, artiști, meșteșugari, decoratori, pictori, peisagiști și nu numai s-au implicat în dezvoltarea patrimoniului cultural, contribuind la un stil de viață mai elevat.

Imagine de arhivă cu Palatul Știrbey din Dărmănești, Bacău, construit de meșteri italieni.

În majoritatea cazurilor, pe lângă reședința din capitală, stilul de viață implica și o reședință de vară, folosită și ca birou administrativ al domeniului, și avea rolul de a afișa statutul social al boierului. Prin urmare, reședințele erau planificate în detaliu, pentru a servi nu doar la găzduirea familiei și a personalului, ci și ca spațiu pentru evenimente sociale, în interior sau exterior, și loc de recreere. Schimbările în regimurile politice au afectat însă nu doar viața clasei conducătoare, ci și aceste reședințe. Nici războaiele nu au fost atât de destructive precum anii de neglijență, ignoranță și acțiuni rău intenționate. Proprietățile aparținând vechilor elite politice și aristocratice au funcționat ca spitale, școli, CAP-uri sau au primit diverse funcții, atunci când nu au fost pur și simplu distruse sau lăsate în ruină.

Conacul Banffy din Sânmărghita înainte și după restaurare

Primul comitet responsabil de gestionarea acestei moșteniri la nivel național a fost înființat în 1892, sub conducerea Ministerului Instrucției Publice. În cei 50 de ani de activitate, Comisiunea Monumentelor Istorice a fost condusă de personalități de seamă ca Nicolae Iorga, N. Ghika-Budești, Ștefan Balș și Arthur Verona. Rolul acestei entități era să se implice în activități de cercetare a monumentelor istorice, aprobare a proiectelor, inspecție și inventar al monumentelor istorice.

În 2001, a fost emisă prima lege de protecție a monumentelor istorice din România. În 2004 a apărut prima Listă a Monumentelor Istorice, bazată pe modelul european (clasare în Clasa A și Clasa B). Reglementarea strictă avea drept scop protejarea monumentelor de demolare sau degradare, dar consecința a fost degradarea lor masivă, ca urmare a lipsei de informații cu privire la ce înseamnă să deții și să conservi o astfel de proprietate.

O prejudecată des întâlnită era că demolarea unei case vechi și construirea uneia noi ar trebui să coste mai puțin și să fie mai profitabilă, prin urmare ar fi fost o variantă preferabilă. O alta era că nu ai voie să schimbi nici un element dacă proprietatea fusese clasată ca monument istoric. Alături de lipsa preocupării și interesul meschin de a le ține în ruină, asemenea acțiuni au dus la distrugerea de valori arhitecturale majore și devastarea zonelor istorice și a identității orașelor.

După numeroase schimbări, atât al numelui entității responsabile de protejarea monumentelor istorice, cât și al rolului, puterii și jurisdicției sale (plasată sub diverse ministere de-a lungul timpului), Institutul Național al Patrimoniului este astăzi autoritatea responsabilă de gestionarea aspectelor legate de sectorul imobiliar. Cum unul dintre primii pași îl reprezintă stabilirea, Institutul Național al Patrimoniului publică, o dată la 5 ani, Lista Monumentelor Istorice clasate. Lista a trecut prin diverse schimbări, datorate politicilor autorităților locale. Monumentele istorice sunt clasate sau declasate la solicitarea proprietarilor, instituţiilor şi organizaţiilor cu activitate în domeniul patrimoniului prin ordin de ministru publicat în Monitorul Oficial.

 Din punct de vedere valoric, lista monumentelor istorice cuprinde următoarele categorii:
• Clasa A - monumente de interes naţional
• Clasa B - monumente de interes local

Din punct de vedere structural, monumentele sunt grupate în patru categorii, în funcţie de natura lor:
I. Monumente de arheologie
II. Monumente de arhitectură
III. Monumente de for public
IV. Monumente memoriale şi funerare

Artmark Historical Estate își propune să reatragă atenția publică asupra acestui segment de pe piața imobiliară, proprietăți valoroase precum palate, castele, conace și vile vechi de secole, multe dintre ele repere valoroase în Lista Monumentelor Istorice.

Monumente istorice de Clasa A și Clasa B din portofoliul Artmark Historical Estate

Evoluția pieței imobiliare ar putea influența soarta acestor imobile deosebite. Piața imobiliară actuală din România și în special din București s-a dezvoltat mult mai rapid decât infrastructura. Acest aspect a cauzat aglomerări urbane, în special în zonele centrale, și majorarea prețului terenului și lipsa de teren construibil, ceea ce ar putea determina jucătorii de pe piața imobiliară să ia în considerare transformarea proprietăților istorice. Stilul de viață și locurile de muncă din prezent nu se mai potrivesc cu cele din perioada în care aceste clădiri au fost ridicate. De aceea, vechile palate, castele și conace se pregătesc să își schimbe funcționalitatea.

Palatul Știrbey din Dărmănești, jud. Bacău, a fost complet renovat de actualul proprietar și este pregătit să devină un boutique-hotel exclusivist.

Experiența piețelor mai mature care beneficiază de un patrimoniu imobíl semnificativ și o abordare profesionistă demonstrează că integrarea monumentelor de arhitectură este posibilă și fezabilă și contribuie la caracterul și personalitatea unui oraș. Ele pot fi în felul acesta salvate de la distrugere și incluse în circuitul public, prin conversia în centre rezidențiale, birouri sau centre cu diferite funcțiuni culturale. În acest fel, vom putea nu doar să generăm spațiu de construit pentru diferite stiluri de viață, sau să dezvoltăm business-uri noi, ci și să ne revendicăm istoria și valorile culturale pe care le înglobează aceste locuri.

În 1992, Château de Bagnols din Franța, monument istoric cu o vechime de peste 8 secole, a fost convertit în hotel de lux.
Interioarele hotelului Château de Bagnols păstrează și pun în valoare arhitectura originală

Distribuie:

Articole similare

Proprietăți tradiționale, reconversii contemporane

Nov 22, 2023
Vezi postare

Case frumoase și arhitecții lor celebri

Oct 31, 2023
Vezi postare

Călătorie Transilvană

Oct 23, 2023
Vezi postare

Abonează-te la newsletterul nostru

Povești neștiute despre palate, conace, case istorice și luxul contemporan