https://www.sothebysrealty.ro/wp/wp-content/uploads/2020/02/Castelul-generalului-austriac-Gyulay-Ferencz-2-1.jpg

TUR VIDEO - Castelul generalului austriac Gyulay Ferencz

Filmare cu drona la Castelul generalului austriac Gyulay Ferencz din Mintia, Hunedoara, construit în secolul XVII de generalul austriac.

Ferencz a ridicat conacul în locul unui imobil de dimensiuni mai mici. Familia generalului stăpânea pe-atunci toată localitatea Mintia, căreia i-a adăugat la nume titlul Marosnemeti, de la maghiarul „német” care înseamnă „neamţ”.

La Castel au locuit mai mulţi descendenţi ai familiei Gyulay. În 1806, documentele pomenesc că moşia Mintia era stăpânită de Gyulay Istvan. Au urmat Albert şi K.R Gyulay. Contesa Constance Gyulay de Mintia, care s-a căsătorit cu Ladislau Kuun de Osdola, a moştenit apoi domeniul împreună cu fratele ei, Ludovic. În 1848, familia Gyulay se refugiază la Cluj, iar după revoluţie revin la Mintia doar Ludovic, Ladislau Kuun şi soţia sa, Constance, şi copiii acestora, Irene şi Géza.

Ludovic a fost ultimul moştenitor din familia Gyulay. El a scris peste 100 de jurnale despre conac şi despre Mintia. Toate sunt păstrate la Muzeul de Istorie din Cluj-Napoca”. Ludovic Gyulay a modificat imobilul în anul 1834, dându-i forma pe care o are astăzi.

Arhivele mai pomenesc printre proprietarii castelului şi pe Adalbert Fay, un apropiat al Împăratului Franz Iosef şi soţul surorii lui Géza Kuun. Acesta a stăpânit domeniul după moartea contelui care nu a avut urmaşi. El a îmbogăţit parcul conacului cu numeroase specii de arbori exotici. Era unul dintre cei mai mari specialişti în domeniul biologiei.

În 1908, domeniul de la Mintia a fost cumpărat de groful Horváth Toldi Rudolf. Conacul a fost moştenit de fiul lui, Istvan. El a fost ultimul proprietar al domeniului de la Mintia, până în 1945, când a apărut Legea Reformei Agrare. În timpul comunismului, castelul a avut mai multe destinații. Până în 1989 a fost numit “Casa agronomului”.

În 2007 castelul i-a fost retrocedat fiului lui Horváth-Toldi Istvan, care, întors din Australia după 27 de ani, a început lucrările de restaurare, aproape finalizate în prezent, pentru a reda castelului și parcului ce îl înconjoară, strălucirea de odinioară. Ansamblul castelului de la Mintia, format din castel și parc, este declarat monument istoric de importanță națională și universală, clasa A.

Distribuie:

Articole similare

Proprietăți tradiționale, reconversii contemporane

Nov 22, 2023
Vezi postare

Case frumoase și arhitecții lor celebri

Oct 31, 2023
Vezi postare

Călătorie Transilvană

Oct 23, 2023
Vezi postare

Abonează-te la newsletterul nostru

Povești neștiute despre palate, conace, case istorice și luxul contemporan