Construcția s-a realizat între 1911 și 1923, la inițiativa Tațianei Niculescu-Dorobanțu (1870-1940), una dintre cele patru fiice ale lui Ion C. Brătianu, căsătorită în 1900 cu Ilie I. Niculescu-Dorobanțu (1873-1943), om politic liberal și prefect de Ilfov. Tațiana Brătianu era pasionată de arta franceză, iar stilul neogotic impus reședinței provine de la castelele de pe Valea Loirei, care au impresionat-o. Arh. Grigore Cerchez a adaptat limbajul arhitectural, rezultând un imobil impresionant.
Pentru a mobila interiorul casei, Taţiana a ales obiecte de artă tradiţională românească și piese cumpărate din anticariatele din Paris și München. Din Spania a adus piese de mobilier şi tapiserii. Tațiana voia ca totul să fie perfect şi le spunea apropiaților: „O să vă arăt cutare cameră când o să fie complet mobilată.”
Clădirea impozantă are alura unei catedrale gotice și se distinge prin elementele constructive şi decorative: zidăria de cărămidă aparentă, în nuanţe variate de roşu, siluetele turnurilor, portalul intrării, ferestrele impunătoare cu menouri sculptate în piatră, în stil Neogotic francez, detaliile traforate ale teraselor şi ferestrelor, cornişele, garguiele, vitraliile și arcele frânte ce marchează exteriorul și interiorul.
Astăzi, după mai bine de un secol, impresionanta reședință neogotică își păstrează alura misterioasă, fascinând trecătorii prin dimensiunile impunătoare și detaliile de construcție unice, realizate de unul dintre cei mai importanți arhitecți români.