https://www.sothebysrealty.ro/wp/wp-content/uploads/2023/11/DJI_0024.jpg

Proprietăți tradiționale, reconversii contemporane

Se spune că nimic din ceea ce contează nu se obține ușor. Se mai spune și că, decât să renovezi o casă veche, mai bine construiești una nouă de la zero, ieși mai bine atât financiar cât și ca sănătate mentală, adică rămâi cu toate țiglele pe casă, ca să rămânem în poveste. Nu negăm și nici nu negociem gradul în care aceste afirmații corespund adevărului, ci intenționăm să ținem o pledoarie în favoarea efortului, a stresului și a bugetului extins argumentând că timpul, banii și nervii cheltuiți pentru a da o viață nouă unor proprietăți ce par că și-au trăit traiul, că sunt inadaptate și inadaptabile, merită cu vârf și îndesat.

Diferența o face satisfacția, împlinirea și bucuria date de conștiința faptului că bucăți din trecut au un viitor viu, unul care nu e demontat, relocat și reasamblat într-un muzeu, și că acest lucru s-a întâmplat pentru că nu ai întors privirea, nu ai cedat și nu ai făcut liste pro și contra. Pentru că tu alegi să construesti pe o bază, să te înscrii în șirul celor a căror răsuflare a încălzit niște pereți, a căror zâmbet a luminat o casă, a căror priviri au mângâiat un gard împletit sau o poartă sculptată. Continui ce au început cândva alții și o faci convins că vechiul poate fi nou,  că localul poate deveni exotic, că tradiționalul este modern și că turismul este o investiție bună. 

Case tradiționale în Breb, Maramureș

Ești cel care vede în mândra poartă maramureșeană o invitație; care înțelege că cerdacul din lemn atent lucrat ar odihni niște orășeni secătuiți de urban; că patru case într-o curte cu un foișor cu grill și cuptor înseamnă o petrecere pentru un grup vesel.

Breb, satul fanion al Maramureșului, este o destinație extrem de căutată, o experiență dorită de turiști fiind chiar locuirea în case tradiționale. Multe din cele existente au fost transformate în pensiuni, cu grade de confort diferite în funcție de atenția la detalii a proiectului de reconversie; proprietatea din portofoliul nostru este un exemplu de bune practici în acest sens. 

Ansamblu de case tradiționale langă Viscri

În Transilvania, la 20 km de un alt loc celebru, Viscri satul-emblemă a Transilvaniei popularizat de regele Charles al Marii Britanii, se află alte patru case tradiționale ce își așteaptă oaspeții. Ele au avantajul că Satul Grânari se bucură aceleași trăsături și tradiții saxone ca Viscri dar evită aglomerația și prețurile mai celebrului său vecin.

Cu vechimea variind (construite în 1862, 1950) casele au autonomie completă și pot funcționa excelent ca locuințe individuale, pensiune turistică sau centru de evenimente căci sunt deservite și de o construcție unde este amenajată zona de spa, șezlong, saună, terasă.

Împreună ele alcătuiesc o gospodărie mândră și bogată, protejată de ochii străinilor prin zid zdravăn de cărămidă, care își arată la stradă doar o fațadă cu brâu în culorile grâului copt și cu un motiv vegetal cochet, o lalea ce se răsfață în cartușe pe perete.

Obloanele albastre mărginesc ferestre ce în interior dau spre camere mari și luminoase cu bârne pe tavan și sobe minunate. 

Casă tradițională plină de farmec în zona turistică a Covasnei

Pentru nostalgicii vacanței la bunici, casa bătrânească din Bixad poate fi o șansă la re-înrădăcinare într-un peisaj seren, atemporal de pe o vale blândă din verdea Covasnă, unde casele bat sută de ani și se țin verzi precum bătrânii ce merg încă la coasă.

https://ahe-ro.s3.amazonaws.com/26499/cover.jpg

Îmbrăcată în viță de vie și cu parterul înălțat peste un beci generos, la cei 130 de ani ai săi, casa are două camere și o bucătărie dar și anexe și spațiu de extindere în curtea verde și umbroasă. Piesa de rezistență? Cu siguranță veranda îngustă, în a cărei lucrătură în lemn a năpădit strategic de viță de vie pentru a da răcoare și o lumină ireală.

În plus, ca orice poveste cu bunici, în apropiere există o Piatră găurită magică, despre care legenda spune că a fost plasată acolo de Tartod, vrăjitorul cel rău care o furase de la temelia cetății Firtoș dar, prins de zorii zilei, a trebuit să o abandoneze lângă râul Corund. 

Domeniul tradițional din Borsec

Dacă totuși eziți să te înhami la un proces de restaurare și renovare, oferim o scurtătură - proprietatea noastră din Corbu, deși nouă, se integrează atât de bine în peisaj, între Munții Bistriței și Munții Giurgei, pe valea râului Bistricioara, în apropiere de Borsec.

Înconjurată de păduri seculare minunate complexul are o arhitectura tradițională specifică zonei, cu lemn și piatră să facă față vremurilor și a fost gândit ca reședință a proprietarilor dar și afacere de familie, constând într-o clădire principală și case de oaspeți separate, cu crescătorie de animale dar și saună și alte facilități moderne. 

Autor: Adriana Sohodeleanu

Distribuie:

Articole similare

Case frumoase și arhitecții lor celebri

Oct 31, 2023
Vezi postare

Călătorie Transilvană

Oct 23, 2023
Vezi postare

Proprietățile istorice sunt case cu un cuvânt de spus

Sep 30, 2023
Vezi postare

Abonează-te la newsletterul nostru

Povești neștiute despre palate, conace, case istorice și luxul contemporan